Natalia Barbu vs Irina Alegrova
Nici nu se compara, veti zice, si aveti dreptate. Natalia e a noastra si Irina e tot “a noastra”. Una e tinara cu perspective de creatie si un viitor artistic luminos. Cealalta e trecuta demult de a doua tinerete, cu un trecut zbuciumat si plin de amintiri nostalgice din epoca sovietica. Si desigur ca Flight nu se compara cu Бабы-стервы...
Natalia Barbu a fost la Eurovision (cu o prestatia foarte buna de altfel), iar Irina Alegrova nu a participat (in schimb a participat Ala Pugaciova :)
Atunci de ce sa le punem pe aceeasi tava? Pentru ca au un public de impartit... pe cel moldav desigur. Acum citeva zile Irina Alegrova a evoluat pe scena Palatului Congreselor din Issy-les-Moulineaux (linga Paris) iar in citeva zile Natalia Barbu, impreuna cu Gicu Cimbir vor evolua pe scena pariziana de la L’Européen.
Pe scurt, intrebarea e daca cele citeva zeci de moldoveni si moldovence care au platit intre 60 si 120 de euro pentru concertul Irinei Alegrova vor veni la concertul Nataliei Barbu cu doar 15-20 de euro? Cred ca nu. Bugetul destinat iesirilor culturale pentru acest an s-a epuizat ...Vor veni insa alte citeva sute de moldoveni, dornici sa asculte pe viu artistii nostri dragi, care sunt pentru noi, cei aflati peste hotare, ca un fir ce ne mai leaga de tara, limba si de neam.
Violeta Gritcan, Paris
#pman, hashtag-ul care ne doare
A trecut un an. De atunci am aflat ca au murit 4 oameni, se presupune ca mai multe fete au fost violate in comisariate, judecatorii au dictat direct din comisariat zile de arest pentru tineri in functie de vanatai. Am mai aflat ca nu a fost ales un presedinte, a aparut o coalitie democratica, a aparut un guvern, speakerul e Ghimpu, prim-ministru Filat primarul Chisinaului tot Chirtoaca si Lupu neales presedinte. Am aflat cu durere ca niciun politist care a torturat nu a fost tras la raspundere, am aflat ca originalul Declaratiei de Independenta a fost ars dar exista o copie xerox, ca abia dupa un an un singur judecator care a facut "justitie" la pachet, a fost demis din functie dar continua sa isi exercite "meseria". Am aflat cu bucurie ca Romania a acordat 100milioane € bani nerambursabili iar UE un ditai creditul de 2miliarde de €, A CAZUT SARMA DE PE PRUT, a inceput micul trafic de frontiera cu Romania in care moldovenii de la granita ies si intra in Romania pe o distanta de 50 km de granita, ca in sfarsit Constitutia o sa fie modificata dar numai intr-un punct, acela in care cetatenii isi vor presedintele. Am privit pe 1 aprilie o inregistrare in care Boboc e omorat in bataie in fata Guvernului de catre politisti (moment care a stricat "день смехa" pentru unii) si a aparut si martorul care ii poate identifica, comisia de investigare care nu stia de inregistrare si procuratura care va schimba tonul anchetei. Moldova si-a luat cursul spre Europa si incep negocierile pentru eliminarea vizelor cand Romaniei i-au luat 3 ani pentru a incepe aceleasi negocieri in anii 2000... A aparut o organizatie a comunitatii moldovenilor din diaspora si o revista ce ii informeaza lunar, Pro-Diaspora.
Toate astea si inca multe altele au incaput in doar 5 caractere, #pman.
Mazarescu Valentin
E bine sa ai multi prieteni. Evrei. Francezi. Tigani. (Suntem europeni si punctum II)
Republica Moldova face parte din Europa! E prima propozitie rostita de Premierul moldovean in fata oficialilor de la Bruxelles in dimineata zilei de miercuri, 24 martie 2010. In aceeasi seara Adrian Receanu, ar fi avut nevoie de sustinearea unui oficial moldovean, care sa confirme cele spuse de premier... ca traim in Europa si suntem europeni, ca avem dreptul sa circulam liber in Europa, sa ne stabilim cu traiul acolo unde ne simtim ca acasa, ca nimeni nu ne poate alunga de acasa, acasa. Ieri seara, pe 24 Martie 2010 sustinatorii virtuali ai lui Adrian Receanu s-au materializat. Peste 300 de persoane au asistat la concertul de sustinere al muzicianului moldovean, care, dupa 10 ani de viata si activitate legala in Franta, nu mai este dorit de autoritatile franceze.Raspunsul pe care l-a primit in aceste zile, la dosarul depus pentru reinnoirea titlului de sedere stipuleaza parasirea teritoriului francez in decurs de 30 de zile. Bine ca nu sunt 48 de ore... acest timp fiind suficient pentru a depune dosar de recurs la Tribunal cu un avocat bun, desigur. Un avocat bun costa, iar un muzician, chiar si in Franta, nu isi poate permite acest lux. Pentru aceasta exista insa prieteni, care se stie, la nevoie se cunosc.
Adrian are multi prieteni, de diferite etnii, pentru ca artistii au alte criterii in alegerea prietenilor, dar poate nici nu-i aleg, ci devin prieteni dupa un spectacol, concert, in culise sau in cabina acolo unde numai talentul conteaza si valoarea artistica merge mana in mana cu calitatile umane. Si-a facut multi prieteni pentru ca a fost alaturi de ei la diverse evenimente sau proiecte artistice, fiind cunoscut in special si apreciat in mediul artistic klezmer si tziganes. Doua etnii care au suferit de multe ori pe parcursul istoriei, fapt care i-a facut mai solidari cu ai lor, dar si cu cei care le-au devenit de-ai casei.
Totusi, Adrian si colegii sai muzicieni moldoveni sunt mai putin cunoscuti in rindul moldovenilor, nu pentru ca nu si-ar dori, ci pentru ca nu este solicitat. Pentru ca putinele evenimente culturale care au avut loc pe parcursul acestor ani in comunitatea moldoveneasca din Franta, au fost prea neinsemnate pentru a fi un reper in cariera lui artistica. Nici chiar receptia de la Senatul Francez, din octombrie 2006, cu ocazia vizitei dlui Marian Lupu, ( unde ambianta muzicala a fost asigurata de Adrian Receanu cvartet ) nu a ramas in analele evenimentelor culturale moldovenesti de la Paris...De ce?
Violeta Gritcan, Paris
Moldovenii, politica naţionalistă radicală, statul polietnic şi intelectualitatea
O ţară în care oamenii nu-şi cunosc originea, iar intelectualitatea nu-şi poate exprima liber gândurile este un lagăr de concentrare. Dacă guvernarea liberal-democrată din republica Moldova doreşte cu adevărat instalarea legalităţii şi democraţiei, aceasta urmează să repună în drepturi adevărul despre originea etnică a indigenilor majoritari, în vederea acumulării unui capital real de demnitate naţională, fără de care R. Moldova nu are nici o şansă să se facă respectată.
M-a telefonat zilele trecute un profesor italian de filozofie , solicitându-mi o întrevedere pentru a încerca să găsim împreună răspunsuri la nişte întrebări care-l frământă. Ştiindu-l curios să pătrundă în “tainele” etnopsihologiei românilor basarabeni , am acceptat cu plăcere invitaţia. Întrebările nu au fost deloc uşoare şi nici răspunsurile mele, determinate parţial de dorinţa de a justifica mentalitatea indigenilor basarabeni , invocând vicisitudinile istoriei, nu l-au satisfăcut pe bătrânul profesor. În final italianul mi-a spus: îţi înţeleg durerea, dar nu pot înţelege de ce intelectualitatea voastră, care a avut la dispoziţie 19 ani de libertate spirituală, adică nu o mai paşte pericolul gulagurilor ruseşti, continuă să fie lipsită de coloană vertebrală, conformistă şi colaboraţionistă şi nu întreprinde nimic consistent pentru a cultiva în sânul indigenilor demnitatea naţională.
La cât respect vă puteţi aştepta de la alte popoare, dacă voi înşivă nu vă respectaţi? Nu am mai întâlnit în nici o ţară un fenomen similar. Deoarece fenomenul la care s-a referit profesorul italian vizează deficienţele etnopsihologice ale indigenilor din RM, cred că este nu doar oportun dar şi necesar să se insiste asupra acestui subiect în vederea elucidării cauzelor care au determinat derapajul de la „linia de propăşire şi strălucire” a neamului şi găsirii unor soluţii în măsură să redea basarabenilor stima faţă de sine ca parte a unei naţiuni demne de respect.
“Este periculos să dai libertate unui popor care ţine neapărat să fie slugă” (N. Machiavelli)
Deşi s-au scurs 19 ani de la declararea independenţei R. Moldova, un procent impunător de indigeni aşa şi nu a reuşit să-şi însuşească lecţia demnităţii naţionale, fără de care un popor nu are nici o şansă să devină stăpân în propria lui casă. Mentalitatea de slugă, caracteristică popoarelor dominate de naţiuni care se impun în istorie nu prin cultură şi democraţie, ci prin agresivitate, incultură şi intoleranţă, paralizând instinctele de autoconservare ale organismului naţional şi depreciind sentimentul de demnitate, alterează dramatic mecanismul responsabil de transmitere a specificului etno-identitar.
Posesorii unei astfel de mentalităţi devin prizonieri ai complexelor de inferioritate, asistând pasiv şi indolent la propria lor ruinare etnospirituală. Pierzând respectul faţă de obârşia lor etnică, aceştia sfârşesc prin a venera şi imita tot ce este străin, desconsiderând propriile valori etnospirituale. Acest fenomen, devenit demult o realitate în R. Moldova, se face astăzi tot mai remarcat şi de către naţiunile occidentale, care se confruntă cu o masivă imigraţie a moldovenilor în căutare de surse de existenţă, prejudiciind imaginea basarabenilor în ansamblu.
Pentru italienii, spaniolii, francezii bine instruiţi basarabenii sunt un popor (?) care nu-şi cunoaşte istoria şi apartenenţa etnică, nu-şi stimează personalităţile notorii, nu ştie ce limbă vorbeşte şi nu doreşte să renunţe la condiţia unei naţiuni subjugate şi la xenofilia cultivată de către ruşi, adevăr confirmat şi de către marele nostru poet Grigore Vieru, care scria: “Suntem invidioşi şi ne place să ne plecăm, nu avem demnitate şi mândrie de om, de neam”. Un diagnostic deloc favorabil nu doar imaginii, dar şi perspectivelor noastre de integrare în familia ţărilor civilizate.
“Fiecare neam are o linie a lui de propăşire şi stralucire... Cei care nesocotesc această linie se îndepărtează de istorie şi îsi împing propria lor naţie spre decădere”. (D.Gusti)
Linia de propăşire şi strălucire a basarabenilor a fost şi continuă să fie nesocotită de către cei cu sceptrul puterii în mână,care,...[Timpul.md]
M-a telefonat zilele trecute un profesor italian de filozofie , solicitându-mi o întrevedere pentru a încerca să găsim împreună răspunsuri la nişte întrebări care-l frământă. Ştiindu-l curios să pătrundă în “tainele” etnopsihologiei românilor basarabeni , am acceptat cu plăcere invitaţia. Întrebările nu au fost deloc uşoare şi nici răspunsurile mele, determinate parţial de dorinţa de a justifica mentalitatea indigenilor basarabeni , invocând vicisitudinile istoriei, nu l-au satisfăcut pe bătrânul profesor. În final italianul mi-a spus: îţi înţeleg durerea, dar nu pot înţelege de ce intelectualitatea voastră, care a avut la dispoziţie 19 ani de libertate spirituală, adică nu o mai paşte pericolul gulagurilor ruseşti, continuă să fie lipsită de coloană vertebrală, conformistă şi colaboraţionistă şi nu întreprinde nimic consistent pentru a cultiva în sânul indigenilor demnitatea naţională.
La cât respect vă puteţi aştepta de la alte popoare, dacă voi înşivă nu vă respectaţi? Nu am mai întâlnit în nici o ţară un fenomen similar. Deoarece fenomenul la care s-a referit profesorul italian vizează deficienţele etnopsihologice ale indigenilor din RM, cred că este nu doar oportun dar şi necesar să se insiste asupra acestui subiect în vederea elucidării cauzelor care au determinat derapajul de la „linia de propăşire şi strălucire” a neamului şi găsirii unor soluţii în măsură să redea basarabenilor stima faţă de sine ca parte a unei naţiuni demne de respect.
“Este periculos să dai libertate unui popor care ţine neapărat să fie slugă” (N. Machiavelli)
Deşi s-au scurs 19 ani de la declararea independenţei R. Moldova, un procent impunător de indigeni aşa şi nu a reuşit să-şi însuşească lecţia demnităţii naţionale, fără de care un popor nu are nici o şansă să devină stăpân în propria lui casă. Mentalitatea de slugă, caracteristică popoarelor dominate de naţiuni care se impun în istorie nu prin cultură şi democraţie, ci prin agresivitate, incultură şi intoleranţă, paralizând instinctele de autoconservare ale organismului naţional şi depreciind sentimentul de demnitate, alterează dramatic mecanismul responsabil de transmitere a specificului etno-identitar.
Posesorii unei astfel de mentalităţi devin prizonieri ai complexelor de inferioritate, asistând pasiv şi indolent la propria lor ruinare etnospirituală. Pierzând respectul faţă de obârşia lor etnică, aceştia sfârşesc prin a venera şi imita tot ce este străin, desconsiderând propriile valori etnospirituale. Acest fenomen, devenit demult o realitate în R. Moldova, se face astăzi tot mai remarcat şi de către naţiunile occidentale, care se confruntă cu o masivă imigraţie a moldovenilor în căutare de surse de existenţă, prejudiciind imaginea basarabenilor în ansamblu.
Pentru italienii, spaniolii, francezii bine instruiţi basarabenii sunt un popor (?) care nu-şi cunoaşte istoria şi apartenenţa etnică, nu-şi stimează personalităţile notorii, nu ştie ce limbă vorbeşte şi nu doreşte să renunţe la condiţia unei naţiuni subjugate şi la xenofilia cultivată de către ruşi, adevăr confirmat şi de către marele nostru poet Grigore Vieru, care scria: “Suntem invidioşi şi ne place să ne plecăm, nu avem demnitate şi mândrie de om, de neam”. Un diagnostic deloc favorabil nu doar imaginii, dar şi perspectivelor noastre de integrare în familia ţărilor civilizate.
“Fiecare neam are o linie a lui de propăşire şi stralucire... Cei care nesocotesc această linie se îndepărtează de istorie şi îsi împing propria lor naţie spre decădere”. (D.Gusti)
Linia de propăşire şi strălucire a basarabenilor a fost şi continuă să fie nesocotită de către cei cu sceptrul puterii în mână,care,...[Timpul.md]
Aucun commentaire:
Enregistrer un commentaire