Rugul Aprins

Interviu cu Valentina BUTNARU, preşedinta Societăţii Limba Noastră cea Română
- La 17 martie 2010, s-au împlinit 20 de ani de la fondarea Societăţii Limba Noastră cea Română. Cine a avut ideea de a înfiinţa această Societate?
Ideea apaţine unui grup de intelectuali, mobilizaţi de Emil Mândâcanu. Drept fondatori, însă, se consideră toate uniunile de creaţie. Atunci, la ancheta publicată în „Literatura şi Arta” şi în alte reviste de la Chişinău au răspuns sute de persoane particulare, dar şi instituţii, primării, şcoli. În baza acelor anchete, s-au pregătit listele pentru delegaţii la Congresul de Constituire, din 17 martie 1990…

- Care au fost cele mai dramatice momente din cei 20 de ani de existenţă a Societăţii?
Cred că au fost mai multe. De exemplu, orice donaţie de carte provenită din România a însemnat un examen dur şi o experienţă de neuitat, costând eforturi supraomeneşti, nemeritate: cu zeci de formalităţi umilitoare şi inutile, cu nenumărate drumuri spre Vama Leuşeni… Cea mai devastatoare a fost, însă, cea din noiembrie 1999, când am încercat să aducem un set de carte rară (câteva mii de volume), multe dintre ele cu o vechime de peste o sută de ani, cărti de patrimoniu, donate Societăţii noastre de Biblioteca Centrală Universitară Bucureşti. Condiţiile impuse de Guvernul Republicii Moldova ne obligau să le trecem ca pe „ajutoare umanitare”, adică să achităm o taxă fabuloasă pe care nu ne-o puteam permite, dar nici nu merita. Am ajuns cu ele până la Bârlad şi, cu ajutorul unor colegi de acolo, le-am depozitat, „temporar”, până vor veni vremuri mai bune. Tot căutând căi de soluţionare, între timp, au venit comuniştii la putere. Astfel, în toamna anului trecut, s-au împlinit zece ani, şi cărţile tot mai aşteaptă la Bârlad. De atunci, au fost trecute, de câteva ori, în câteva depozite…
Acelaşi lucru se întâmpla, vară de vară, când trimiteam copii din filialele noastre în taberele de creaţie din România. Am avut zeci de experienţe, inclusiv amendarea cu o sumă astronomică a mijlocului de transport, infernul perfectării actelor – de astă dată, cu umilinţe pe la Ministerul Educaţiei, la direcţiile raionale, la primării, la birourile de paşapoarte, cu taxe nemotivate, astfel încât plecarea unui copil pentru doar şapte – zece zile costa mult mai mult decât costul deplin al biletului, deşi pentru copiii din Basarabia se ofereau locuri gratuite.
Toate astea – cu un singur scop: să renunţăm, să nu mai mergem cu copiii şi cu profesorii în România, să nu mai aducem cărţi din România. Dacă am fi dorit să mergem în Rusia, nu era nicio problemă. În toţi aceşti ani de guvernare comunistă, în şcolile ruse s-au adus manuale şi literatură din Rusia fără nicio interdicţie şi fără formalităţile şi umilinţele prin care am avut de trecut noi…
Alte momente dramatice? Devastarea sediului Societăţii de pe strada M. Kogălniceanu 52… Moartea profesorului Ion Dumeniuk, pe 3 noiembrie 1992, în ziua funeraliilor cuplului de artişti Doina şi Ion Aldea-Teodorovici… Peste 17 ani – moartea profesorului Dumitru Irimia de la Universitatea „A.I.Cuza” din Iaşi. Doi prieteni, doi lingvişti români, din două oraşe de pe o parte şi alta a Prutului, fondatorii Conferinţei Naţionale de Filologie Iaşi-Chişinău, „Limba Română – Azi”.[Articolul complet in Jurnal.md]